Lagarde, FMI: Creșterea economiei globale se va accelera în 2015. Avansul PIB-ului Chinei va fi de 7-7,5%

Lagarde, FMI: Creșterea economiei globale se va accelera în 2015. Avansul PIB-ului Chinei va fi de 7-7,5%
Publicat: 06/07/2014, 19:28
Actualizat: 06/02/2016, 01:22

Politicile băncilor centrale de sprijinire a economiei ar putea avea doar un impact limitat asupra cererii, iar statele ar trebui să ia măsuri pentru a susține activitatea economică prin investiții în infrastructură, educație și sănătate, atâta timp cât își mențin un nivel sustenabil al datoriei, a spus Lagarde, potrivit Reuters, citată de Mediafax.

Noile prognoze economice ale FMI, care vor fi publicate în iulie, vor fi ușor diferite de estimările instituției din aprilie, a avertizat Lagarde.
„Activitatea la nivel global se accelerează, dar ritmul ar putea fi mai lent decât ne așteptam, deoarece creșterea potențială este mai slabă, iar investițiile rămân limitate”, a spus director FMI.

Avansul PIB-ului Chinei se va situa în acest an la 7-7,5%, estimează Lagarde.
„În pofida răspunsurilor la criză, recuperarea rămâne modestă, complicată și fragilă, iar măsurile de stimulare a cererii, chiar dacă sunt susținute de băncile centrale, își vor găsi limitele. Trebuie să sporim eforturile de sprijinire a creșterii. Există oportunitatea de a relansa investițiile într-un număr de țări, fără a pune în pericol sustenabilitatea fianțelor publice”, a declarat oficialul FMI, la o conferință organizată în sudul Franței.

Lagarde a repetat pe parcursul discursului că, deși acum este momentul oportun pentru unele țări să crească investițiile, nu toate își permit această strategie.
Economia americană își revine după evoluția dezamăgitoare din primul trimestru, în timp ce zona euro iese treptat din recesiune și trebuie să continue reformele, în principal de formare a uniunii bancare, a afirmat Lagarde.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu